Selectează o Pagină

Despre Fundația 360°

 

Fundația 360° este o organizație culturală născută din convingerea că nu putem aștepta la nesfârșit ca altcineva să facă ceva. Fiecare dintre noi este dator să contribuie, în măsura posibilităților, la promovarea valorilor românești autentice.

Cunoaștem prea bine situația actuală din România. Multe minți strălucite nu au ocazia să se afirme sau să progreseze din cauza lipsurilor financiare. Multe inițiative nu beneficiază de susținerea meritată, prea multe șanse se irosesc.

Înființată în anul 2009 din inițiativa unui grup de antreprenori care doresc implicarea activă în viața comunității, Fundația 360° s-a implicat, încă de la început, în susținerea evenimentelor culturale și sportive, a tinerilor promițători. Viziunea noastră asupra a ceea ce înseamnă cultură și sport este una extinsă. Continuăm ceea ce am început. Construim.

Împreună, acționând constant și aplicat, România poate crește prin puterea exemplului personal și în egală măsură, prin punerea în valoare a oamenilor și ideilor care îi duc numele mai departe.